Ce poate fi făcut în caz de rinită, nas înfundat și/sau strănut frecvent, asociate cu o răceală sau cu o infecție virală acută, la un copil sau la un adult?

În mediu, pe parcursul unui an, o persoană adultă poate avea până la 4 episoade de rinită și obstrucție nazală de origine virală (adică, răceală). La copii, rinita și nasul înfundat cauzate de răceală se pot repeta de 6-8 ori pe an.

Atunci când cauza problemei este o răceală banală, adică o infecție virală acută care a afectat mucoasa nasului, unicele simptome ale bolii, de regulă, sunt coriza (în formă de eliminări mucoase mai mult sau mai puțin abundente, transparente sau opace), obstrucția nazală și/sau strănutul des.

Asemenea cazuri de inflamație a mucoasei nazale sunt numite rinită virală acută.

Puțin mai rar, concomitent cu secrețiile nazale, pot apărea și alte simptome ale răcelii, precum:

• dureri, roșeață și senzație de „zgâriere” în gât;
• tuse;
• febră sau frisoane;
• dureri musculare (dureri surde în corp);
• slăbiciune;
• înroșirea ochilor;
• mărirea în volum a ganglioni limfatici în regiunea gâtului;
• la copii pot apărea dureri în urechi.

La 5-10% dintre copii și adulți, infecția virală a căilor respiratorii superioare provoacă inflamația nu doar a mucoasei nasului, ci și inflamația mucoasei sinusurilor paranazale. Asemenea cazuri de boală sunt numite rino-sinuzită virală acută.

În caz de rinită sau rino-sinuzită virală acută, guturaiul (eliminări din nas), strănutul și senzația de nas înfundat pot ajunge la intensitate maximă în ziua a 2-3-a de boală, iar apoi treptat se ameliorează și se rezolvă în decurs de 7-14 zile (sau puțin mai mult).

În momentul de față, nu există un tratament antiviral specific, eficiența căruia, în sensul blocării înmulțirii virusurilor ce provoacă infecțiile căilor respiratorii superioare, să fi fost demonstrată în studii științifice calitative. Există doar medicamente care permit ușurarea temporară a simptomelor neplăcute ale acestor infecții.

Totodată, s-a stabilit că, la persoanele care administrează tratament simptomatic, complicațiile rino-sinuzitei virale (în special, suprainfecția bacteriană) au loc cu aceeași frecvență ca și la persoanele care aleg să nu facă niciun tratament.

Astfel, în privința tratamentului guturaiului și al obstrucției nazale, cauzate de o răceală (adică, de o infecție virală acută a căilor respiratorii superioare), la copii și la adulți, pot fi formulate următoarele recomandări:

Dacă rinita sau obstrucția nazală durează mai puțin de 10 zile și, treptat, se ameliorează

• Persoanele care ar prefera să nu facă niciun tratament, pot, fără grijă, să aleagă această opțiune și să aștepte însănătoșirea spontană.
  Excepție de la această regulă fac parte cazurile de rinită și obstrucție nazală la copiii în primele luni de viață. Recomandări detaliate de tratament al eliminărilor din nas și al obstrucției nazale la bebeluși sunt prezentate în ultima parte a acestui articol.
• Pe de altă parte, persoanele care ar vrea să-și amelioreze simptomele, pot, în decursul a câteva zile, să utilizeze remedii simptomatice, descrise în secțiunea următoare.
  Un asemenea tratament este relativ ieftin, destul de eficient (în sensul controlului simptomelor pe termen scurt), inofensiv și poate fi efectuat la domiciliu.

Dacă rinita sau obstrucția nazală durează deja mai mult de 10 zile și/sau dacă starea persoanei bolnave se agravează în timp

• Dacă rinoreea pronunțată (în formă de eliminări nazale de orice culoare sau scurgeri de mucus în gât) + obstrucția nazală și/sau senzația de durere sau presiune („plenitudine”) în regiunea feței persistă mai mult de 10 zile, fără semne de ameliorare, sau
• Dacă de la început rinita, obstrucția nazală și/sau durerile faciale au început să se amelioreze, iar apoi din nou s-au intensificat,

există motive pentru a presupune că, în urma infecției virale, în cavitatea nasului și a sinusurilor paranazale s-a dezvoltat o infecție bacteriană*. Această stare este numită rino-sinuzită bacteriană acută.

În dependență de sinusurile afectate, infecția se poate numi:

• Sinuzită maxilară;
• Sinuzită frontală;
• Sinuzită etmoidală;
• Sinuzită sfenoidală;

Sinuzita maxilară este cea mai răspândită formă a sinuzitei bacteriene.

În majoritatea cazurilor, rino-sinuzita bacteriană nu evoluează periculos și se termină cu vindecare deplină. Totodată, la unele persoane, infecția poate evolua agresiv și poate provoca complicații periculoase.

Astfel, tuturor adulților și copiilor, la care se observă simptomele rino-sinuzitei bacteriene descrise mai sus, li se recomandă să se adreseze la medicul ORL pentru examinare și, la necesitate, începerea tratamentului cu antibiotice.

Recomandări detaliate în acest sens sunt prezentate mai jos, în secțiunea Sinuzita bacteriană acută.

*Toate criteriile de diagnostic al sinuzitei bacteriene enumerate mai sus au fost formulate în cadrul studiilor științifice, în care prezența infecției bacteriene a fost confirmată prin analize microbiologice. Actualmente, aplicarea acestor criterii în practica medicală (și acceptarea lor de către publicul larg), permite reducerea semnificativă a utilizării iraționale a antibioticelor și a riscului de apariție a tulpinilor antibiotico-rezistente.

Sinuzita bacteriană acută (sinuzita maxilară, frontală, etmoidală, sfenoidală)

Ce prezintă sinuzita maxilară?

Termenul de „sinuzită maxilară” se utilizează în medicină pentru a desemna inflamația sinusului maxilar din partea dreaptă sau stângă sau a ambelor sinusuri concomitent.

Sinusurile maxilare sunt niște cavități mici, umplute cu aer, amplasate de partea dreaptă și stângă a nasului, în interiorul osului maxilar. Fiecare sinus comunică printr-un orificiu cu cavitatea nazală.

Din interior sinusurile maxilare sunt căptușite cu o membrană mucoasă, similară cu mucoasa nasului.

Pe lângă sinusurile maxilare, în interiorul oaselor craniului mai sunt câteva sinusuri mai mici, care, de asemenea, comunică cu cavitatea nazală prin orificii speciale:

• două sinusuri frontale (amplasate în grosimea osului frontal, în regiunea sprâncenelor);
• o rețea de sinusuri ale osului etmoidal (amplasate în regiunea centrală a nasului);
• un sinus sfenoidal (amplasat în grosimea osului sfenoidal de la baza craniului).

La majoritatea oamenilor infecțiile respiratorii virale acute (adică, răceala), provoacă inflamația doar a căilor nazale. În cazuri relativ rare (5-10%), infecția virală afectează mucoasa unuia sau a mai multor sinusuri paranazale. Această stare se numește sinuzită sau rino-sinuzită virală acută.

În marea majoritate a cazurilor, sinuzita virală se încheie cu vindecare completă în decurs de 7-14 zile.

Mult mai rar, la 0,5-2% dintre persoanele afectate, după rezolvarea infecției virale, în interiorul sinusurilor se dezvoltă o infecție bacteriană, care, în termeni medicali, este numită sinuzită bacteriană acută. Spre deosebire de infecția virală, care decurge nepericulos și nu necesită niciun tratament special, infecția bacteriană a sinusurilor paranazale poate cauza complicații periculoase, persoana afectată necesitând monitorizare suplimentară și, uneori, tratament special.

Dintre toate formele de sinuzită, inflamația sinusurilor maxilare este cea mai răspândită. Sinuzita frontală, etmoidală sau sfenoidală se observă mult mai rar.

Prin ce simptome se poate manifesta sinuzita bacteriană acută?

În cazuri rare, sinuzita bacteriană poate cauza complicații serioase.

Din acest motiv, tuturor persoanelor cu simptome de sinuzită acută, care persistă mai mult de 10 zile sau care s-au agravat după o scurtă ameliorare, li se recomandă să se adreseze medicului ORL pentru examinare și, în caz de necesitate, tratament cu antibiotice.

Ce complicații și consecințe poate provoca sinuzita bacteriană?

În majoritatea cazurilor, sinuzita bacteriană acută se încheie cu vindecare completă și nu duce la complicații sau consecințe grave.

Doar în cazuri rare, infecția din sinusuri se răspândește în regiunea orbitelor sau în cavitatea craniului și poate cauza inflamația țesuturilor ochilor, ale creierului sau a nervilor cranieni. O asemenea infecție poate fi periculoasă pentru viață și, fără tratament adecvat, se poate solda cu deces sau cu sechele grave.

Diagnosticul și tratamentul sinuzitei bacteriene la copii și la adulți. Ce poate face medicul?

Consultația medicului ORL se recomandă tuturor persoanelor cu simptome de sinuzită acută care persistă mai mult de 10 zile și care nu doar nu se ameliorează ci chiar se intensifică.

Medicul va trebui să examineze bolnavul, pentru a verifica dacă nu sunt prezente semne de evoluție periculoasă a bolii.

Simptomele de sinuzită bacteriană enumerate anterior reprezintă niște criterii diagnostice cu specificitate înaltă. Aceasta înseamnă că prezența acestor simptome cu o asemenea durată de timp este suficientă pentru ca medicul să poată stabili, cu o precizie înaltă, diagnosticul de sinuzită bacteriană acută.

Efectuarea unor investigații suplimentare se recomandă doar atunci când, la examinare, medicul depistează semne de evoluție periculoasă a infecției. În asemenea cazuri, medicul poate propune efectuarea unei tomografii computerizate (CT) sau RMN (rezonanță magnetică nucleară) a capului.

Ambele investigații permit aprecierea stării sinusurilor paranazale și a țesuturilor adiacente cu o exactitate înaltă și permit determinarea semnelor de răspândire a infecției. Totodată, rezultatele acestor investigații nu permit diferențierea dintre sinuzită de origine virală și cea de origine bacteriană, acestea având o prezentare similară la CT și RMN.

Efectuarea radiografiei sinusurilor paranazale nu se recomandă din motivul că această investigație nu permite aprecierea gradului de răspândire a infecției.

Efectuarea frotiului bacteriologic și a culturii din nas și faringe, de asemenea nu se recomandă. S-a determinat că dezvoltarea sinuzitei bacteriene, de regulă, este legată de alte microorganisme, decât cele prezente în cavitatea nasului sau a faringelui. Vedeți Frotiu și cultură exsudatului faringian (din gât). Informaţie pentru pacienţi

În 20-43% dintre cazuri, apariția sinuzitei este asociată cu Streptococcus pneumoniae, în 22-45% dintre cazuri cu  Haemophilus influenzae, în 2-10% dintre cazuri cu  Moraxella catarrhalis, iar în 10% dintre cazuri cu  Staphylococcus aureus.

***

Conform recomandărilor actuale (vedeți Surse), opțiunile de tratament pe care le poate propune medicul ORL depind de caracterul evoluției sinuzitei, de vârsta și de starea generală a persoanei bolnave:

(1) Dacă s-a îmbolnăvit un adult (fără probleme grave de sănătate) și în timpul examinării nu s-au depistat semne de evoluție periculoasă a sinuzitei, medicul va trebui să propună amânarea tratamentului cu antibiotice și utilizarea doar a remediilor simptomatice, cu supraveghere în decurs de 7 zile. Descrierea detaliată a tratamentului simptomatic al sinuzitei este prezentată mai sus, în secțiunea Tratamentul simptomatic la domiciliu al guturaiului/nasului înfundat, asociate cu răceala, la copii și la adulți.

Dacă în decursul celor 7 zile de supraveghere persoana afectată se va simți mai bine (cel mai des așa și se întâmplă), tratamentul cu antibiotice va putea fi omis.

În timpul primei consultații medicul poate elibera o rețetă pentru procurarea antibioticelor, astfel încât, dacă va fi necesar, persoana afectată va putea începe tratamentul cu antibiotice fără să meargă din nou la medic.

În asemenea cazuri, evitarea tratamentului cu antibiotice și limitarea la monitorizare și tratament simptomatic se consideră o opțiune rezonabilă din următoarele motive:

Rezultatele studiilor clinice efectuate până în prezent arată că, fără tratament cu antibiotice, 80-86% dintre adulții cu sinuzită bacteriană se însănătoșesc în decurs de 7-15 zile. Dintre persoanele care administrează antibiotice, vindecarea în aceeași perioadă de timp are loc în 91% dintre cazuri. Totodată, atât la persoanele care nu administrează antibiotice, cât și la cele care fac tratament cu antibiotice, durata medie a bolii și probabilitatea de apariție a complicațiilor sunt similare. Aproximativ 10-15 persoane cu sinuzită bacteriană trebuie să administreze antibiotice, pentru ca o persoană să beneficieze de o vindecare mai rapidă.

În plus, administrarea antibioticelor crește costul tratamentului, poate duce la apariția efectelor adverse și poate spori riscul formării tulpinilor de bacterii antibiotico-rezistente, care, ulterior, pot provoca o infecție mai gravă. Actualmente, rezistența microbilor față de antibiotice este o problemă serioasă, necesitând o atitudine mai rațională față de utilizarea antibioticelor.

Luând în considerare argumentele expuse și faptul că riscul absolut al apariției complicațiilor periculoase ale sinuzitei bacteriene este foarte redus, în absența semnelor de evoluție agresivă a bolii se consideră rațională decizia de a amâna tratamentul cu antibiotice pentru o perioadă de 7 zile, cu supraveghere.

Tratamentul cu antibiotice va fi necesar doar dacă la sfârșitul perioadei de supraveghere persoana afectată nu se va simți mai bine sau dacă starea ei va continua să se agraveze.

(2) Dacă s-a îmbolnăvit un copil, iar în timpul examinării nu vor fi depistate semne de evoluție periculoasă a sinuzitei, conform recomandărilor, medicul va trebui să propună amânarea tratamentului cu antibiotice și efectuarea doar a unui tratament simptomatic, cu supraveghere în decurs de 3 zile. Dacă în această perioadă de timp copilul se va simți mai bine, tratamentul cu antibiotice va putea fi evitat complet.

Descrierea detaliată a tratamentului simptomatic al sinuzitei este prezentată mai sus, în secțiunea Tratamentul simptomatic la domiciliu al guturaiului/nasului înfundat, asociate cu răceala, la copii și la adulți.

Rezultatele studiilor clinice au arătat că, atunci când simptomele de sinuzită nu se intensifică, tratamentul cu antibiotice la copii nu grăbește vindecarea. Copiii care administrează antibiotice și cei care primesc doar tratament simptomatic se însănătoșesc aproximativ în același interval de timp (10-15 zile sau puțin mai mult).

• În cazul copiilor și al adulților cu simptome pronunțate de sinuzită acută: febră peste 39 C și eliminări de mucus purulent din nas, care persistă timp de 3-4 zile;
• În cazul copiilor și al adulților, starea cărora a început să se deterioreze după o ameliorare de scurtă durată;
• În cazul copiilor și al adulților care au administrat antibiotice în ultimele 4 săptămâni;
• În cazul copiilor și al adulților care, concomitent cu sinuzita, suferă de o altă infecție bacteriană care necesită tratament cu antibiotice (faringită bacteriană, otită, etc.);
• În cazul copiilor și al adulților cu semne de complicații sau risc sporit de dezvoltare a complicațiilor sinuzitei;
• În cazul copiilor și al adulților cu anumite maladii concomitente, precum: astm bronșic, efectuarea în trecut a unei intervenții chirurgicale în regiunea sinusurilor paranazale, imunodeficiențăDin categoria persoanelor cu imunodeficiență (imunitate redusă) fac parte:
  persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, persoanele bolnave de diabet zaharat, persoanele care fac tratament anticanceros (chimioterapie, radioterapie), persoanele care administrează corticosteroizi sau alte medicamente ce reduc activitatea sistemului imunitar (precum Metotrexat, Azatioprină, Mercaptopurină, etc.), persoanele care au suportat anterior un transplant de organe și administrează medicamente ce previn rejecția grefei, persoanele care suferă de boli cronice ale organelor interne: insuficiență renală cronică, insuficiență cardiacă, hepatită cronică, ciroză hepatică, etc., fibroză chistică, malformații ale căilor respiratorii superioare, etc.
• În cazul copiilor și al adulților cu semne de sinuzită frontală sau sfenoidală (aceste forme de sinuzită sunt asociate cu un risc sporit de complicații).

Alegerea antibioticului pentru tratamentul sinuzitei bacteriene acute la copii și la adulți

În cazurile în care pacientul împreună cu medicul decid să înceapă tratamentul sinuzitei cu antibiotice, medicament de primă linie (adică, cea mai bună alegere din punctul de vedere al eficienței, siguranței și al costului) se consideră Amoxicilina sau Amoxicilina în combinație cu acid clavulanic.

Rezultatele multiplelor cercetări științifice indică asupra faptului că tratamentul sinuzitei bacteriene cu Amoxicilină:

• Este eficient în majoritatea cazurilor;
• Permite evitarea cheltuielilor inutile, legate de utilizarea unor antibiotice mai scumpe;
• Permite evitarea utilizării antibioticelor cu o eficiență similară cu cea a Amoxicilinei, dar cu un risc mai mare de efecte adverse (inclusiv, cu un risc mai mare de răspândire a formelor de bacterii antibiotico-rezistente, care, ulterior, pot cauza infecții mai periculoase).

Efectele secundare cele mai frecvente ale Amoxicilinei sunt apariția unor erupții pe piele, dureri în abdomen, grețuri, vomă, candidoza organelor genitale, dermatita de scutec. În cazuri rare este posibilă apariția unor reacții alergice.

Unele tipuri de agenți patogeni care cauzează sinuzita bacteriană secretă niște enzime speciale care blochează acțiunea Amoxicilinei. Pentru a depăși această dificultate, Amoxicilina este combinată cu acid clavulanic (Co-amoxiclav), care blochează fermenții ce asigură rezistența bacterii.

Administrarea combinației dintre Amoxicilină și acid clavulanic se consideră argumentată în următoarele situații:

(1) Atunci când, de la bun început, există o probabilitate înaltă că sinuzita este provocată de tulpini rezistente față de Amoxicilină:

• Dacă persoana afectată a administrat tratament cu antibiotice (inclusiv, Amoxicilină) în decursul ultimelor 30 zile;
• Dacă copilul afectat frecventează școala sau grădinița sau dacă adultul afectat lucrează la o instituție medicală sau de învățământ (spital, grădiniță, școală);
• Dacă persoana bolnavă este fumătoare (sau este expusă frecvent la fumul de țigară);
• Dacă în regiunea unde locuiește bolnavul răspândirea bacteriilor rezistente la Amoxicilină este înaltă.

(2) Atunci când, de la bun început, se presupune prezența unei infecții severe sau a unui risc crescut de dezvoltare a complicațiilor:

• Persoana afectată are semne pronunțate de sinuzită;
• Este vorba de o sinuzită frontală sau sfenoidală;
• Persoana bolnavă suferă de diabet zaharat, boli cronice ale sistemului cardiovascular, ale rinichilor sau ale ficatului, imunodeficiență sau dacă are peste 65 de ani.

Cât timp se administrează tratamentul cu antibiotice în caz de sinuzită bacteriană acută?

În caz de sinuzită bacteriană acută se recomandă cure de tratament cu antibiotice cu durata de 10 zile. Totodată, datele arată că curele mai scurte (5-7 zile) ar putea fi, de asemenea, eficiente.

În caz de sinuzită acută se pot aplica comprese calde în regiunea feței?

Atât aplicarea compreselor calde, cât și a celor reci este inofensivă, însă este mai puțin eficientă în sensul reducerii durerii, comparativ cu medicamentele analgezice. Vedeți Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la tratamentul febrei și medicamentele antipiretice.

Cât de repede ar trebui să ajute tratamentul cu antibiotice în caz de sinuzită bacteriană acută? Ce-i de făcut dacă tratamentul nu ajută?

În primele 2-3 zile de la debutul tratamentului cu antibiotice, starea persoanei afectate ar trebui să se amelioreze treptat. Dacă inițial bolnavul a avut febră, aceasta ar trebui să se reducă. Ușurarea semnificativă a simptomelor poate apărea peste 7-10 zile. Vindecarea deplină (dispariția completă a simptomelor) poate avea loc peste 14 zile sau mai mult.

Dacă în decurs de 48-72 ore de la începutul administrării antibioticelor persoana afectată nu se va simți mai bine, se recomandă o consultație repetată la medicul ORL pentru modificarea planului de tratament.

Dacă inițial pacientul a administrat doar tratament simptomatic, medicul va trebui să recomande administrarea Amoxicilinei.

Dacă inițial persoana afectată a administrat Amoxicilină, medicul va putea prescrie Amocilină în combinație cu acid clavulanic, pentru 10 zile.

Dacă copilul sau adultul deja a administrat Amoxicilină cu acid clavulanic, medicul va putea recomanda tratament cu Doxiciclină, antibiotice din grupul fluorochinolonelor (Levofloxacină, Moxifloxacină) sau Clindamicină în combinație cu Cefixim (sau Cefpodoxim).

În ce situații poate fi necesară efectuarea puncției sinusurilor paranazale în caz de sinuzită?

Luând în considerare eficiența înaltă și accesibilitatea tratamentului medicamentos, dar și faptul că, în majoritatea cazurilor, sinuzita bacteriană decurge fără complicații severe, actualmente, efectuarea puncției sinusurilor paranazale se consideră argumentată doar în următoarele situații:

1. Dacă, în ciuda tratamentului cu antibiotice, simptomele de sinuzită nu dispar sau se intensifică. În asemenea situație, efectuarea puncției îi va permite medicului să preleve material pentru determinarea sensibilității față de antibiotice a microorganismelor prezente în sinusuri. La moment, în acest scop, puncția este tot mai des înlocuită cu o procedură mai puțin invazivă, dar eficientă – examinarea endoscopică a cavității nazale.
2. Dacă persoana afectată are semne de evoluție periculoasă a infecției. În asemenea caz, medicul poate efectua puncția pentru a extrage lichidul acumulat din sinusul inflamat și pentru a introduce în sinus antibiotice.

Rinoreea persistentă (cronică), obstrucția nazală persistentă și/sau strănutul frecvent la copii și la adulți

Asemenea simptome, în diverse combinații, pot fi asociate cu următoarele maladii și stări:

1. Rinită alergică;
2. Sinuzită cronică;
3. Rinită vasomotorie, asociată cu asemenea fenomene, precum:
   • Iritarea mucoasei nazale cu diverse substanțe chimice, acasă sau la locul de muncă;
   • Sensibilitate sporită a mucoasei nazale față de aerul rece, schimbările de temperatură și vreme, mirosuri puternice sau aer poluat;
4. Schimbarea reactivității mucoasei nazale, care se observă la unele persoane odată cu vârsta;
5. Efecte adverse ale unor medicamente:
   • Spray-uri sau picături pentru nas cu acțiune vasoconstrictoare (decongestive);
   • Medicamente antihipertensive;
   • Pastile contraceptive;
6. Rinită non-alergică cu sindrom eozinofilic;
7. Deviație de sept nazal;
8. Mărirea în volum a adenoizilor (la copii).

***

Vom începe cu recomandări argumentate științific în privința utilizării preparatelor de tratament simptomatic al rinoreei persistente, congestiei nazale cronice sau al strănutului frecvent la copii și la adulți.

După cum veți putea afla din secțiunile dedicate bolilor specifice, în majoritatea cazurilor, pentru rezolvarea rinitei, obstrucției nazale sau a strănutului frecvent se recomandă anume tratamentul simptomatic.

Investigațiile diagnostice, cel puțin la etapele inițiale, pot fi inutile pentru pacienți, deoarece rezultatele lor, deseori, nu influențează asupra deciziei de tratament. În multe cazuri, chiar și după stabilirea unui diagnostic exact, cele mai eficiente, sigure și ieftine, și, deci, cele mai potrivite mijloace de tratament, rămân remediile simptomatice.

Efectuarea investigațiilor în caz de rinoree/congestie nazală/strănut persistent poate fi rațională: (1) dacă tratamentul simptomatic nu rezolvă problema sau (2) dacă medicul și pacientul presupun că rezultatele investigațiilor pot modifica decizia de tratament. Recomandări mai detaliate în acest sens vor fi prezentate mai jos, în secțiunea de diagnostic și în secțiunile dedicate fiecărei probleme specifice.

Rinita alergică la copii și la adulți

Ce prezintă rinita alergică? Prin ce simptome se manifestă?

Alergia este o stare care se caracterizează printr-o sensibilitate excesivă a sistemului imunitar față de anumite substanțe, cu declanșarea unei reacții inflamatorii pronunțate la fiecare contact al persoanei afectate cu alergenul respectiv.

Rinita alergică poate fi una dintre manifestările alergiei. Din motive deocamdată necunoscute, organismul oamenilor cu rinită alergică dezvoltă o hipersensibilitate față de anumite substanțe prezente în aer.

În majoritatea cazurilor, rinita alergică este asociată cu formarea unei sensibilități sporite față de următoarele substanțe (numite alergeni aerieni):

• Polenul plantelor;
• Sporii fungilor (mucegaiului);
• Mătreața animalelor (dar nu blana);
• Fragmente de gândaci de bucătărie;
• Fragmente de acarieni microscopici, care se hrănesc cu praful de casă (dar nu praful în sine).

De fiecare dată când persoana care suferă de rinită alergică inspiră alergenul, iar acesta se lipește de suprafața mucoasei nasului, sistemul imunitar îl recunoaște și declanșează o reacție de inflamație (inflamația mucoasei nazale se numește rinită), simptomele tipice ale căreia includ:

• Senzație de nas înfundat (obstrucție nazală);
• Eliminări apoase sau mucoase din nas (rinoree);
• Senzație de prurit în nas;
• Strănut frecvent.

Concomitent cu simptomele enumerate, la multe persoane afectate se observă și semne de inflamație a conjunctivei ochilor:

• Înroșirea ochilor;
• Lăcrimare excesivă.

La copii, un simptom suplimentar de rinită alergică poate fi prezența tusei persistente și a oboselii excesive.

Rinita alergică episodică, sezonieră și permanentă (perenială)

La persoanele cu rinită alergică, mucoasa nazală se inflamează după fiecare contact cu alergenul cauzativ. Inflamația continuă atât timp, cât contactul cu alergenul se menține.

Astfel, dacă persoana respectivă contactează cu alergenul rar și doar pentru o perioadă scurtă de timp, accesele de rinită alergică vor fi, de asemenea, rare și de scurtă durată.

Pe de altă parte, dacă persoana contactează cu alergenul des sau permanent, simptomele rinitei alergice vor fi persistente.

De exemplu, dacă o persoană are accese de rinită alergică în urma contactului cu mătreața pisicilor, însă aceasta nu are acasă pisici și contactează cu aceste animale doar rareori (în ospeție), simptomele rinitei alergice vor apărea doar în asemenea situații și această persoană, cel mai probabil, va observa această legătură.

Pe de altă parte, dacă aceeași persoană are o pisică acasă, simptomele de rinită alergică pot fi prezente permanent, ceea ce va face mai dificilă depistarea legăturii dintre apariția simptomelor şi contactul cu mătreața animalului.

Situații similare pot fi descrise pentru toți alergenii răspândiți.

Multe persoane cu alergie la polen pot avea simptome nazale doar în perioadele de înflorire intensă a plantelor (de exemplu, primăvara și vara). Asemenea cazuri sunt numite rinită alergică sezonieră. Totodată, dacă aceeași persoană va locui într-o regiune cu climă caldă, unde plantele pot înflori tot anul, simptomele de rinită alergică pot fi prezente practic permanent.

Alergia la acarienii din praful de casă și la gândacii de bucătărie cel mai frecvent se manifestă prin simptome de rinoree și obstrucție nazală permanente, care se agravează atunci când persoana afectată este acasă, unde concentrația acestor alergeni este mai înaltă. Cele mai intense simptome pot apărea noaptea, în urma contactului prelungit cu alergenii prezenți în pernă, saltea și lenjeria de pat.

Rinita alergică asociată cu hipersensibilitate față de mucegai poate fi:

• Episodică, de exemplu în timpul aflării într-o încăpere infestată cu mucegai,
• Permanentă, dacă mucegaiul este prezent în încăperea în care persoana își petrece cea mai mare parte a timpului,
• Sezonieră (de exemplu, toamna), din cauza înmulțirii active a mucegaiului în frunzele căzute, în condiții de umiditate înaltă.

Trebuie să menționăm că unele persoane pot dezvolta concomitent o sensibilitate sporită față de mai mulți alergeni (de exemplu, față de mătreața animalelor de companie și față de acarienii din praful de casă). În asemenea situații, în dependență de condițiile în care trăiește persoana, aceasta poate fi deranjată de rinoree și obstrucție nazală permanente sau episodice, sau de obstrucție nazală persistentă, cu accese periodice de rinoree.

Cum putem deosebi rinita alergică (sezonieră) de guturai (răceală)?

Unele persoane care suferă de rinită alergică sezonieră, provocată de hipersensibilitate față de polen sau față de sporii de mucegai, în mod eronat consideră că rinoreea/obstrucția nazală recurentă, în cazul lor, sunt cauzate de o „răceală persistentă”.

După cu am explicat în prima parte a acestui articol, la fel ca și rinita alergică, guturaiul (adică, rinoreea legată de o infecție virală acută a căilor respiratorii superioare), se poate manifesta prin congestie nazală pronunțată, eliminări apoase abundente din nas, strănut frecvent și înroșirea ochilor.

Totodată, spre deosebire de rinita alergică, guturaiul infecțios deseori este însoțit de febră, dureri în gât și dureri musculare și poate persista nu mai mult de 7-10 zile.

Ce complicații poate provoca rinita alergică?

Legătura dintre rinita alergică, astmul alergic și dermatita atopică este deja bine cunoscută. Apariția tuturor acestor maladii este legată de același fenomen de creștere a sensibilității sistemului imunitar față de anumite substanțe.

Observațiile clinice arată că simptomele rinitei alergice pot fi observate la mai mult de jumătate dintre pacienții cu astm. Pe de altă parte, semnele astmului sunt prezente la 10-14% dintre persoanele care suferă de rinită alergică.

La copii, riscul de apariție a astmului depinde direct de severitatea și de durata rinitei alergice: cu cât simptomele rinitei alergice sunt mai pronunțate în copilărie, cu atât mai mare este riscul de apariție a astmului la această vârstă, și cu atât este mai mare probabilitatea că astmul va persista și în perioada adultă (sau va începe la o vârstă medie).

Având în vedere faptul că semnele sinuzitei cronice se depistează la peste 60% dintre persoanele cu rinită alergică, se presupune că, fără tratament adecvat, rinita alergică poate predispune la dezvoltarea unei inflamații cronice în sinusurile paranazale.

S-a determinat că rinita alergică, deseori, provoacă dereglarea respirației în somn, cauzând oboseală excesivă pe parcursul zilei.

Diagnosticul și tratamentul rinitei alergice

Posibilitățile de rezolvare a rinitei alergice depind de faptul dacă se știe care este alergenul cauzator și dacă da, atunci care este el și cât de frecvent persoana afectată contactează cu substanța dată.

(1) Dacă persoana afectată este deranjată doar de accese episodice sau sezoniere de rinită alergică, asociate cu alergeni cunoscuți aflați în afara casei (de exemplu, dacă accesele de rinoree, obstrucție nazală și strănut încep primăvara, în perioada de înflorire a copacilor sau toamna, în urma contactului cu mucegaiul din frunzele căzute), medicul poate propune administrarea remediilor simptomatice în perioada acceselor.

(2) Atunci când persoana afectată este deranjată de rinită alergică permanentă, care persistă tot anul, fără o anumită periodicitate, asociată cu alergeni domestici (mătreața animalelor de companie, acarieni de praf, mucegai), medicul poate propune efectuarea unui tratament simptomatic de lungă durată și, suplimentar, încercarea de eliminare a alergenului cauzator din mediul de trai.

Dacă alergenul presupus este mucegaiul sau acarienii de praf, sarcina de eliminare a acestuia poate fi foarte dificilă. Dacă alergenul presupus este mătreața animalelor de companie, soluția poate fi simplă (încetarea contactului cu animalul), dar cât se poate de neplăcută. Astfel, dacă persoana afectată este interesată de posibilitatea de a înlătura alergenii din mediul său, înainte de efectuarea oricăror măsuri în acestă direcție, medicul și pacientul pot decide că este rațională efectuarea probelor alergice la cei mai răspândiți alergeni.

Dacă analizele vor arăta că persoana afectată nu are hipersensibilitate față de niciunul dintre alergenii răspândiți, medicul și pacientul vor putea înțelege că încercările de a elimina principalii alergeni domestici vor fi inutile.

Pe de altă parte, dacă în rezultatul analizei se va determina că persoana afectată are, într-adevăr, sensibilitate sporită față de un anumit alergen domestic, aceasta va putea întreprinde măsuri pentru a elimina alergenul respectiv din mediul său, știind că aceste eforturi, chiar dacă pot fi considerabile, ar putea rezolva problema definitiv.

În plus, dacă probele alergice vor indica un rezultat pozitiv, medicul va putea propune efectuarea imunoterapiei.

În continuare vom descrie metodele tratament al rinitei alergice.

Remedii pentru tratamentul simptomatic al rinitei alergice

Actualmente, în tratamentul rinoreei, congestiei nazale și al strănutului frecvent, asociate cu rinita alergică, se utilizează următoarele remedii simptomatice:

• Picături sau spray-uri nazale cu corticosteroizi;
• Picături sau spray-uri nazale cu preparate antihistaminice;
• Preparate antihistaminice în formă de pastile;
• Antagoniști ai receptorilor leucotrienici în formă de pastile;
• Picături sau spray-uri nazale cu Bromură de ipratropiu.

În tabelul de mai jos sunt prezentate date referitor la eficiența și raționalitatea utilizării acestor remedii, în cazul diverselor simptome și forme de rinită alergică:

În continuare vom prezenta datele cercetărilor științifice cu referire la eficiența utilizării acestor remedii în tratamentul rinitei alergice și explicații mai detaliate în privința alegerii medicamentului potrivit în diferite situații. Lista preparatelor și datele cu referire la utilizarea lor corectă și posibilele efecte adverse sunt descrise mai sus, în secțiunea Remedii eficiente în tratamentul simptomatic al rinoreei (eliminărilor nazale) persistente, al obstrucției nazale cronice și/sau al strănutului frecvent la copii și la adulți.

Picături sau spray-uri nazale cu corticosteroizi în tratamentul rinitei alergice

Picăturile sau spray-uri nazale cu corticosteroizi (glucocorticoizi) manifestă o acțiune antiinflamatoare pronunțată. În cadrul unui șir de cercetări calitative s-a determinat că aceste remedii sunt foarte eficiente în sensul înlăturării senzației de nas înfundat, a eliminărilor mucoase din nas, a pruritului nazal și a strănutului, asociate cu rinita alergică, sinuzita cronică și rinita vasomotorie.

Totodată, aceste medicamente reduc intensitatea pruritului în regiunea ochilor, a lăcrimării, înroșirii conjunctivei ochilor și edemul pleoapelor. Apariția acestor simptome este legată nu doar de iritația ochilor de către alergeni, ci și de reflexele declanșate ca răspuns față de iritarea mucoasei nasului.

Medicamentele cu corticosteroizi inhibă reacția inflamatoare la nivelul mucoasei nazale, prevenind, astfel, apariția unui răspuns reflector de lăcrimare, înroșire a ochilor și umflare a pleoapelor.

Acțiunea preparatelor cu corticosteroizi se dezvoltă lent, în mediu, în decursul a 5-26 ore de la prima administrare. Astfel, aceste medicamente nu sunt potrivite pentru cazurile când este necesară înlăturarea rapidă a simptomelor de rinită alergică. În acest scop, mult mai potrivite sunt antihistaminicele cu administrare nazală sau orală, descrise mai jos.

O altă soluție poate fi începerea tratamentului din timp. Persoanele care știu că vor contacta cu alergenul peste câteva zile, pot începe administrarea spray-ului cu corticosteroizi din timp. În cazul rinitei alergice sezoniere sau care persistă tot anul tratamentul poate fi continuat pe toată durata contactului cu alergenul.

Controlul maxim al simptomelor de rinită alergică apare în decursul unei săptămâni de administrare regulată a preparatelor nazale cu corticosteroizi. Totodată, deoarece rinita alergică permanentă se poate asocia cu sinuzita cronică, medicul vă poate recomanda să administrați aceste remedii regulat, timp de câteva săptămâni sau luni, înainte de a decide dacă tratamentul este potrivit sau nu.

Dacă tratamentul cu spray-ul cu corticosteroizi nu va controla suficient de bine simptomele, medicul va putea propune adăugarea în schema de tratament a unui spray cu antihistaminice, a antihistaminicelor orale sau a unui spray cu Bromură de ipratropiu.

Avantajele de bază ale corticosteroizilor nazali, comparativ cu alte remedii simptomatice utilizate în tratamentul rinitei alergice, includ:

• Acestea sunt considerate preparate de primă linie, ceea ce înseamnă  că sunt alegerea optimă din punctul de vedere al eficienței, siguranței și al costului, în tratamentul sinuzitei cronice. Pentru persoanele care suferă de rinită alergică permanentă (care persistă tot anul) acest lucru este important, deoarece peste 50% dintre ele au și semne de sinuzită cronică.
• S-a determinat că tratamentul cu spray-uri nazale cu corticosteroizi contribuie la un control mai bun al astmului (acest lucru este important pentru persoanele care, concomitent cu rinita alergică, au și simptome de astm). Vedeți Recomandări argumentate științific pentru pacienți cu privire la astm.
• Tratamentul cu corticosteroizi nazali contribuie la reducerea volumului adenoizilor (doar pe perioada continuării tratamentului). În cifre absolute, efectul poate fi mic (adenoizii se pot reduce în volum cu până la 10%), însă chiar și o asemenea micșorare poate fi suficientă pentru ușurarea respirației nazale la copiii cu adenoizi de gradul 3-4. Vedeți Adenoizii la copii, adenoidectomia. Ghid pentru părinți.

Preparate antihistaminice orale în tratamentul rinitei alergice

Dacă cele mai pronunțate și neplăcute simptome ale rinitei alergice sunt eliminările nazale, strănutul și pruritul în nas, mai ales dacă este vorba de rinită alergică sezonieră sau episodică, antihistaminicele orale de generația a doua pot fi o soluție foarte eficientă.

Efectul maxim al acestor medicamente se dezvoltă în urma unei administrări regulate timp de câteva săptămâni, însă ele pot fi potrivite și pentru administrare episodică, în caz de accese rare de rinită alergică.

Comparativ cu picăturile și spray-urile nazale cu corticosteroizi, aceste medicamente sunt mai puțin eficiente în înlăturarea obstrucției nazale, însă:

• Tratamentul cu aceste medicamente este mai ieftin;
• Ele încep să acționeze mult mai rapid, ceea ce le face potrivite în cazul în care este nevoie de suprimarea rapidă a simptomelor de rinită alergică;
• În cazul multor antihistaminice orale efectul se menține pe parcursul întregii zile, fiind posibilă administrarea lor mai rară;
• Aceste medicamente rezolvă bine lăcrimarea și înroșirea ochilor și pot fi eficiente în înlăturarea altor simptome de alergie (de exemplu, prurit și erupții pe piele).

Dacă persoana afectată deja face tratament cu corticosteroizi nazali, adăugarea în schema de tratament a antihistaminicelor orale, de regulă, nu sporește eficiența tratamentului.

Pe de altă parte, dacă persoana afectată administrează antihistaminice orale și acestea nu sunt suficiente pentru un control bun al simptomelor de rinită alergică (de exemplu, nu înlătură suficient de bine obstrucția nazală), eficiența tratamentului poate fi sporită prin adăugarea unui spray cu corticosteroizi.

Picăturile și spray-urile nazale cu preparate antihistaminice în tratamentul rinitei alergice

O altă modalitate de rezolvare a rinoreei, strănutului și a congestiei nazale, asociate cu rinita alergică, este administrarea antihistaminicelor (Azelastină și Olopatadină) în formă de picături sau spray-uri pentru nas.

Rezultatele cercetărilor arată că Azelastina și Olopatadina au o eficiență similară.

Avantajele acestor medicamente (comparativ cu antihistaminicele orale) sunt următoarele:

• Ele mai rar cauzează efecte adverse; în special, practic nu afectează vigilența și nu provoacă somnolență;
• Ele sunt mai eficiente în sensul rezolvării senzației de nas înfundat (în privința celorlalte simptome de rinită alergică, antihistaminicele orale și cele nazale au eficiență similară);
• Ele pot fi eficiente în cazul persoanelor care nu au reușit să rezolve problema cu ajutorul antihistaminicelor orale;
• Acțiunea lor începe rapid – peste 15-20 minute de la administrare (comparativ cu 150 minute, în cazul preparatelor orale).

În comparație cu spray-urile pentru nas cu corticosteroizi, în caz de rinită alergică, antihistaminicele cu administrare nazală pot fi la fel de eficiente sau doar un pic mai puțin eficiente. Astfel, alegerea finală a celui mai potrivit medicament depinde, în mare parte, de alți factori: preferință personală, cost, accesibilitate, senzația subiectivă de eficiență, etc.

Atunci când tratamentul doar cu spray cu antihistaminice sau doar cu corticosteroizi nu este suficient pentru un control adecvat al simptomelor, aceste medicamente pot fi combinate. Superioritatea eficienței tratamentului combinat (comparativ cu administrarea doar a unuia dintre preparate) a fost dovedită în cadrul observațiilor efectuate asupra persoanelor cu simptome severe de rinită alergică.

Antagoniștii receptorilor leucotrienici în tratamentul rinitei alergice

Antagoniștii receptorilor leucotrienici se utilizează în tratamentul multor maladii alergice, inclusiv în tratamentul astmului bronșic.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că medicamentele din acest grup (în special, Montelukast) înlătură simptomele de rinită alergică mai eficient decât placebo, însă, în general, sunt cu mult mai puțin eficiente decât spray-urile cu corticosteroizi sau decât antihistaminicele orale.

În baza acestor date și ținând cont de costul lor mai mare, actualmente aceste preparate se consideră o soluție potrivită doar pentru persoanele care, concomitent cu rinita alergică, suferă și de astm bronșic.

Eliminarea unor alergeni care ar putea cauza rinită alergică

Apariția rinitei alergice este determinată de reacția față de alergeni, prezenți în aer. Cei mai răspândiți alergeni aerieni sunt:

• Mătreața animalelor de companie (pisici, câini, iepuri, etc.);
• Polenul plantelor;
• Sporii mucegaiului de afară sau din casă;
• Fragmente de acarieni microscopici, prezenți în praful de casă și pe suprafața mobilei tapițate;
• Fragmente de gândaci de bucătărie.

În cazul rinitei alergice, ca și în cazul altor forme de alergie, încetarea contactului cu alergenii nu rezolvă hipersensibilitatea omului față de aceste substanțe, dar previne apariția noilor accese de reacție alergică.

Eliminarea alergenilor animalelor de companie (câini, pisici)

Mătreața (dar nu blana) câinilor și pisicilor poate provoca accese episodice de rinită alergică la persoanele care contactează cu alergenul doar ocazional și poate provoca rinită și obstrucție nazală persistente la stăpânii acestor animale.

În cadrul studiilor s-a determinat că spălarea animalelor cu șampon reduce concentrația particulelor de mătreață în încăpere, însă încă nu s-a demonstrat că această procedură, într-adevăr, duce la ameliorarea simptomelor de rinită alergică. Se presupune că această măsură poate fi eficientă dacă stăpânii vor spăla animalul cu șampon cel puțin de 2 ori pe săptămână.

Măsurile care pot fi întreprinse în caz de rinită alergică asociată cu acarienii de praf

Acarienii din praful de casă sunt niște insecte microscopice care se hrănesc cu praf și pot fi prezenți în număr mare în locuințe, tapițerie, saltele, perne și lenjerie de pat.

Fragmentele mici ale acestor insecte care se ridică în aer cu praful (dar nu praful în sine) pot provoca simptome permanente de rinită alergică (rinoree persistentă, senzație puternică de nas înfundat și strănut frecvent).

Dacă probele alergice vor indica asupra faptului că persoana afectată este, într-adevăr, alergică la acarienii de praf, poate fi rațională decizia de a încerca reducerea concentrației acarienilor cu ajutorul unei combinații de măsuri:

1. Utilizarea unor huse speciale impermeabile (din vinil) pentru saltele și perne;
2. Filtrarea aerului din încăpere cu ajutorul filtrelor HEPA (High Efficacy Particulate Air);
3. Efectuarea curățeniei umede regulate în încăpere (o dată pe zi);
4. Schimbul regulat al lenjeriei de pat de 2 ori pe săptămână și spălarea acesteia la temperatura de 55 C;
5. Eliminarea din încăpere a mobilei tapițate și a covoarelor sau prelucrarea lor regulată cu acaricide. Acaricidele sunt un tip de insecticide care omoară acarienii de praf.

Analiza studiilor efectuate până în 2010, în cadrul cărora a fost studiată eficiența acestor măsuri, a arătat că utilizarea acaricidelor este cea mai eficientă măsură (ca măsură unică sau în combinație cu alte măsuri), în sensul reducerii concentrației de acarieni și al ameliorării simptomelor de rinită alergică.

Cu condiția alegerii și utilizării corecte, acaricidele sunt inofensive (nu orice insecticid este potrivit pentru a fi utilizat în încăpere).

Doar utilizarea huselor impermeabile pentru mobila tapițată, saltele și perne poate reduce concentrația de acarieni în aer, dar, fără aplicarea celorlalte măsuri, aceasta poate fi insuficientă pentru controlul adecvat al simptomelor de rinită alergică.

Studiile dedicate eficienței măsurilor combinate (huse de vinil + spălarea lenjeriei de pat de 2 ori pe săptămână în apă fierbinte + eliminarea mobilei tapițate + spălarea zilnică a pardoselii) au arătat că, în decursul unei luni de aplicare regulată, concentrația alergenilor de praf în încăpere se reduce și majoritatea pacienților cu rinită alergică observă o ameliorare semnificativă a simptomelor.

Alte studii au arătat că utilizarea filtrelor HEPA poate fi, de asemenea, eficientă (în sensul ușurării simptomelor de rinită alergică), în special dacă aceasta este combinată cu alte măsuri (mai ales, împreună cu utilizarea huselor impermeabile pentru pat).

Imunoterapia în tratamentul rinitei alergice

În caz de rinită alergică (și în cazul altor forme de alergie), sistemul imunitar elaborează o sensibilitate foarte înaltă față de alergeni și declanșează o reacție inflamatoare la contactul cu cantități mici ale acestor substanțe.

Esența imunoterapiei constă în introducerea intenționată și regulată în organism a unei doze treptat crescânde de alergeni, cu scopul de a reduce sensibilitatea sistemului imunitar față de aceste substanțe.

Actualmente se folosesc două formă de imunoterapie:

1. Introducerea soluției de alergen sub piele (injecția este efectuată de către medic);
2. Administrarea pastilelor cu alergeni sub limbă (această formă de tratament poate fi efectuată la domiciliu).

În decursul primelor câteva săptămâni de imunoterapie, administrarea alergenului poate provoca simptome tipice de alergie. Pentru confort, pacientul poate administra tratament simptomatic care va suprima reacția inițială. Pe măsură ce imunoterapia va continua, reactivitatea sistemului imunitar se va reduce, iar intensitatea reacției alergice în caz de contact cu alergenul se va atenua. Cu timpul, sensibilitatea sistemului imunitar față de alergenul respectiv va scădea semnificativ, iar necesitatea de tratament simptomatic se va reduce sau chiar va dispărea.

Astfel, imunoterapia este unica modalitate de tratament care poate „vindeca” rinita alergică.

Analiza rezultatelor a peste 60 de cercetări științifice efectuate înainte de anul 2013 a arătat că imunoterapia, în mod dovedit, duce la ameliorarea simptomelor de rinită alergică și reduce necesitatea tratamentului simptomatic.

Din perspectiva eficienței pe termen lung, imunoterapia poate fi alegerea optimă pentru persoanele care nu vor să administreze remediile simptomatice timp îndelungat.

Efectul imunoterapiei se menține mult timp după încheierea tratamentului. În cadrul studiilor s-a determinat că efectul persistă cel puțin 8-10 ani.

În plus, efectuarea imunoterapiei reduce riscul de dezvoltare în viitor a hipersensibilității față de alergeni noi.

Principalele neajunsuri ale imunoterapiei sunt:

(1) Efectuarea imunoterapiei (mai ales primele ședințe) este asociată cu un risc foarte mic de apariție a reacției anafilactice.

Reacția anafilactică este un acces intens de alergie, care poate provoca dereglarea funcției plămânilor și a inimii și poate duce la deces.

În caz de imunoterapie subcutanată, riscul de apariție a reacției anafilactice constituie, în mediu 0,06-0,9%. Decesul pacienților care fac un asemenea tratament are loc aproximativ într-un caz din 2 500 000 de injecții.

Din cauza acestui risc, actualmente, imunoterapia subcutanată se efectuează doar în cabinetul medicului, dotat cu mijloacele necesare pentru stoparea rapidă a accesului alergic și reanimarea pacientului. După administrarea primelor injecții pacientul trebuie să rămână sub supravegherea medicului în decurs de 40 de minute.

Din cauza riscului de reacție anafilactică, imunoterapia subcutanată nu se recomandă persoanelor care suferă de astm bronșic necontrolat și persoanelor, care administrează medicamente din grupul beta-blocantelor (utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale), deoarece acestea pot reduce eficiența medicamentelor utilizate în caz de reacție anafilactică.

La efectuarea imunoterapiei sublinguale, reacțiile anafilactice au loc cu o frecvență de 0,056%, însă, în decursul multor ani de utilizare a acestei metode de tratament, nu au fost înregistrate cazuri fatale.

Deoarece riscul unei reacții periculoase nu poate fi complet exclus, se recomandă ca prima pastilă să fie administrată în cabinetul medicului. Ulterior, tratamentul poate fi efectuat acasă, însă pe toată durata imunoterapiei, pacientul trebuie să aibă la îndemână o seringă specială, care conține adrenalină (principalul medicament utilizat în cazul unei reacții anafilactice), ca să-și facă imediat o injecție dacă va observa simptomele unei reacții alergice pronunțate.

Reacții adverse mai puțin severe care pot apărea în caz de imunoterapie includ:

• Înroșirea și indurația pielii în locul injectării (în caz de imunoterapie subcutanată);
• Pruritul și disconfortul mucoasei orale (în cazul imunoterapiei sublinguale);
• Reacție alergică pe piele (urticarie);
• Dureri abdominale;
• Respirație dificilă și zgomotoasă (șuierătoare).

(2) Efectul imunoterapiei se dezvoltă lent (în decursul a câteva luni de la începerea tratamentului). Astfel, la etapele inițiale, pentru rezolvarea simptomelor rinitei alergice, poate fi nevoie de tratament simptomatic (vedeți mai sus).

(3) Pentru obținerea unui efect maxim, imunoterapia trebuie efectuată timp de 3-5 ani.

Luând în considerare durata mare de tratament și posibilitatea efectelor secundare, imunoterapia se efectuează doar după confirmarea hipersensibilității față de alergeni, cu ajutorul probelor alergice.

După finisarea curei de imunoterapie nu este nevoie de repetarea probelor la alergeni.

Sinuzita cronică cu sau fără polipi în cavitatea nasului, la copii și la adulți

Ce prezintă sinuzita cronică?

Termenul de „sinuzită cronică” definește starea persoanelor care suferă de simptome persistente și la care se pot depista semne obiective de inflamație a sinusurilor paranazale.

Cele mai mari și cele mai frecvent afectate sinusuri paranazale sunt cele maxilare.

Prin ce simptome se manifestă sinuzita cronică?

Simptomele tipice ale sinuzitei cronice sunt rinoreea persistentă (eliminări nazale mucoase opace, de culoare verzuie, gălbuie, maronie sau senzația de scurgere a mucusului în gât) și congestia nazală persistentă, care nu se vindecă în decurs de 3 luni sau mai mult și care se asociază cu unul sau mai multe dintre următoarele simptome:

• Senzația de „presiune” și/sau durere în regiunea feței. Aceste senzații pot fi mai pronunțate de partea stângă sau cea dreaptă a feței;
• Reducerea sau pierderea completă a mirosului;
• Tusea persistentă, asociată cu iritarea faringelui de către mucusul care se scurge în gât.

Care sunt cauzele sinuzitei cronice?

Cauzele apariției sinuzitei cronice nu sunt studiate îndeajuns. În continuare vom prezenta cele mai importante concluzii practice care pot fi făcute în baza datelor științifice disponibile în această privință:

Sinuzita cronică și fumatul

S-a stabilit că riscul de apariție a sinuzitei cronice este mărit la persoanele fumătoare și la persoanele (inclusiv copiii), expuse pasiv la fumul de țigară. Mecanismul exact prin care fumul de țigară contribuie la apariția sinuzitei cronice nu se cunoaște. Se presupune că substanțele chimice conținute în fum inhibă funcția cililor microscopici de la suprafața celulelor cu care este căptușită cavitatea nasului și a sinusurilor paranazale. La persoanele sănătoase, mișcarea ritmică a acestor cili contribuie la curățirea nasului de mucus și microbi.

Încetarea fumatului (sau a contactului pasiv cu fumul de țigară) poate să ducă la ameliorarea simptomelor de sinuzită cronică și poate spori eficiența tratamentului.

Sinuzita cronică și infecțiile

Spre deosebire de sinuzita acută, discutată anterior, apariția căreia este întotdeauna legată de o infecție acută de origine virală sau bacteriană, sinuzita cronică, deseori (cel puțin în jumătate dintre cazuri), se dezvoltă fără participarea microorganismelor.

Din acest motiv, în tratamentul sinuzitei cronice, antibioticele au doar o importanță secundară. Aceste medicamente se utilizează doar atunci când simptomele sinuzitei sunt foarte pronunțate și nu se rezolvă cu ajutorul remediilor simptomatice.

Cercetările microbiologice indică asupra faptului că în cazurile în care în sinusurile paranazale ale persoanelor cu sinuzită cronică se depistează bacterii, acestea sunt, deseori, rezistente față de acțiunea celor mai des utilizate antibiotice.

Astfel, dacă se presupune că tratamentul cu antibiotice poate fi argumentat, înainte de începutul tratamentului medicul poate propune efectuarea culturii mucusului colectat din apropierea orificiilor sinusurilor maxilare în cadrul examenului endoscopic al cavității nazale. Această analiză permite determinarea antibioticelor față de care microbii sunt receptivi, permițând alegerea unui medicament eficient.

Sinuzita cronică și astmul bronșic

Legătura dintre sinuzita cronică și astmul bronșic este una complexă și multilaterală.

Pe de o parte:

• Studiile contemporane arată că persoanele cu sinuzită cronică sunt supuse unui risc mărit de a se îmbolnăvi de astm în următorii ani.
• La persoanele care suferă de astm, simptomele sinuzitei cronice se observă mult mai frecvent, decât la persoanele care nu au această maladie, iar în cadrul tomografiei computerizate semnele obiective ale sinuzitei cronice se depistează la 84-100% dintre pacienții cu astm.

Pe de altă parte:

• Tratamentul adecvat al sinuzitei cronice cu medicamente și, în caz de necesitate, cu ajutorul operației, permite un control mai bun al astmului. În special, tratamentul adecvat al sinuzitei cronice contribuie la reducerea frecvenței acutizărilor și a necesității în medicamente.

Rinita vasomotorie

La multe persoane, obstrucția nazală permanentă sau recidivantă, rinoreea frecventă (în formă de eliminări nazale apoase) și strănutul frecvent pot fi asociate cu așa-numita rinită vasomotorie sau idiopatică („vasomotor” înseamnă „legat de dilatarea vaselor sangvine”; „idiopatic” înseamnă „cauza căruia nu este cunoscută”).

Cauza exactă de apariție a rinitei vasomotorii nu este cunoscută. Multe persoane care au întâmpinat această problemă, spun că în cazul lor simptomele apar ca răspuns față de anumiți „iritanți” din mediu.

Factorii cel mai frecvent implicați în apariția rinoreei și a obstrucției nazale sunt:

• Răcirea bruscă a vremii sau schimbarea presiunii atmosferice;
• Inhalarea aerului rece;
• Inhalarea aerului uscat;
• Mirosuri puternice sau aerul poluat în încăpere (parfum și alte produse cosmetice, fum de țigară, gaze de eșapament, praf, mirosurile de la bucătărie, produsele de curățare, solvenți, vopsele, benzină, miros de mucegai, etc.).

În situațiile când simptomele rinitei vasomotorii se manifestă în urma inhalării aerului poluat sau a substanțelor volatile cu miros puternic, problema se poate asemăna mult cu rinita alergică. În cazul rinitei alergice, de asemenea, este caracteristică apariția bruscă a acceselor de congestie nazală, eliminări din nas și strănut în urma contactului cu anumite substanțe, însă antihistaminicele orale, care sunt eficiente în caz de rinită alergică, de regulă, sunt complet ineficiente în caz de rinită vasomotorie.

La unele persoane, simptomele rinitei vasomotorii apar fără nicio cauză evidentă și persistă timp îndelungat. În asemenea caz, problema se poate asemăna cu rinita alergică permanentă (fără caracter sezonier sau episodic), asociată cu alergeni casnici sau cu sinuzita cronică.

De asemenea, mulți oameni pot avea, concomitent, mai multe probleme, cum ar fi:

• Obstrucție nazală și senzație de presiune în regiunea feței, caracteristice pentru sinuzita cronică și episoade de rinoree apoasă abundentă la contactul cu aerul rece, caracteristice pentru rinita vasomotorie;
• Strănut frecvent și curgerea nasului în urma contactului cu mirosuri puternice (rinită vasomotorie) și aceleași simptome în urma contactului cu alergenii aerieni (rinita alergică).

Diagnosticul și tratamentul rinitei vasomotorii

În toate cazurile când este posibil, tratamentul rinitei vasomotorii începe cu excluderea contactului cu triggerii care provoacă apariția simptomelor. Dacă triggerii nu sunt cunoscuți sau dacă contactul cu ei nu poate fi exclus, se poate recurge la tratament simptomatic:

(1) Dacă simptomul cel mai deranjant este senzația de nas înfundat, remediul optim sunt picăturile sau spray-urile nazale cu corticosteroizi în combinație cu spălăturile nazale regulate cu soluție salină.

Denumirea medicamentelor, recomandări în privința administrării corecte și date referitor la siguranța lor sunt prezentate mai sus, în secțiunea Remedii eficiente în tratamentul simptomatic al rinoreei (eliminărilor nazale) persistente, al obstrucției nazale cronice și/sau al strănutului frecvent la copii și la adulți.

Eficiența corticosteroizilor topici în sensul rezolvării congestiei nazale și a rinoreei cauzate de rinită vasomotorie a fost dovedită în mai multe studii. Totodată, rezultatele acestor studii au arătat că aceste remedii pot fi ineficiente atunci când simptomele sunt declanșate anume de schimbarea vremii și de inhalarea aerului rece.

(2) Dacă cel mai pronunțat simptom sunt secrețiile nazale apoase, pruritul în nas și strănutul, remediile optime sunt spray-urile cu preparate antihistaminice sau cele cu Bromură de ipratropiu.

Antihistaminicele nazale (Azelastină și Olopatadină) pot fi foarte eficiente în controlul eliminărilor nazale, al strănutului și al pruritul nazal, dar mai puțin eficiente în rezolvarea obstrucției nazale.

În caz de rinită vasomotorie, efectul tratamentului cu antihistaminice topice se dezvoltă mult mai lent (în decursul a câteva zile), comparativ cu rinita alergică (15-40 minute).

Spray-urile cu Bromură de ipratropiu pot fi foarte eficiente în rezolvarea secrețiilor nazale apoase abundente, însă nu rezolvă deloc congestia nazală.

În dependență de frecvența apariției simptomelor, remediile enumerate pot fi administrate periodic sau permanent.

Eficiența maximă a tratamentului se dezvoltă peste aproximativ 2-4 săptămâni. Dacă în această perioadă nu se va obține un control bun al simptomelor, medicul poate propune tratament combinat. De exemplu, dacă inițial tratamentul a început cu corticosteroizi nazali și rinoreea apoasă nu s-a rezolvat suficient de bine, medicul poate propune utilizarea suplimentată a unui spray cu antihistaminice sau cu Bromură de ipratropiu. Pe de altă parte, dacă inițial tratamentul a început cu antihistaminice, iar obstrucția nazală deranjantă persistă, medicul poate propune spălături nazale regulate cu soluție salină, administrarea corticosteroizilor sau ambele remedii.

Ca și în cazul altor cauze de secreții nazale și/sau obstrucție nazală  persistente, în cazul rinitei vasomotorii, înainte de începerea unui tratament simptomatic nu este nevoie de careva investigații speciale. La o persoană cu rinită vasomotorie, în cavitatea nasului și în sinusurile paranazale nu se depistează niciun fel de modificări; la examinare, acestea arată la fel ca și la persoanele fără simptome nazale. Totodată, chiar dacă la investigații se vor depista careva modificări patologice, cum ar fi semne de sinuzită cronică, deviație de sept nazal (ceea ce este foarte posibil, având în vedere că aceste modificări sunt destul de răspândite în populație), planul de tratament va rămâne neschimbat: cele mai eficiente și inofensive vor rămâne, oricum, remediile simptomatice.

Rinoree sau congestie nazală persistentă asociată cu administrarea medicamentelor. Rinita medicamentoasă

Obstrucția nazală persistentă (și, mai rar, eliminările din nas) pot fi asociate cu utilizarea următoarelor grupuri de medicamente:

(A) Picături sau spray-uri decongestionante, cu acțiune vasoconstrictoare

Medicamentele cu acțiune vasoconstrictoare pot conține asemenea substanțe active, precum:

• Xilometazolină,
• Nafazolină,
• Oximetazolină,
• Tetrizolină,
• Tramazolină,
• Fenilefrină.

Cercetările în cadrul cărora s-au făcut observații asupra stării voluntarilor sănătoși au arătat că utilizarea prelungită (timp de câteva săptămâni) a acestor medicamente poate duce la dilatarea paradoxală a vaselor sangvine din mucoasa nazală, care se manifestă prin congestie nazală pronunțată și persistentă (în medicină acest fenomen este numit rinită medicamentoasă).

Având în vedere acest fapt, dar și efectele adverse cunoscute și ineficiența acestor medicamente în tratamentul secrețiilor și al obstrucție nazale persistente, asociate cu rinita alergică, sinuzita cronică și rinita vasomotorie, actualmente, administrarea decongestionantelor nazale se recomandă doar pentru ameliorarea temporară a obstrucției nazale episodice pronunțate la adulți.

Dacă congestia nazală a apărut în urma administrării frecvente sau de lungă durată a medicamentelor decongestionante, medicul poate propune încetarea treptată a administrării lor. Dacă după întreruperea administrării lor congestia va deveni și mai pronunțată, medicul poate propune un tratament cu corticosteroizi în formă de spray nazal. Aceste preparate sunt eficiente atât în caz de rinită medicamentoasă, cât și în cazul altor maladii care cauzează congestie nazală, din cauza cărora unele persoane afectate recurg la tratament cu preparate vasoconstrictoare.

(B) Medicamentele ce acționează asupra tonusului vaselor sangvine

La unele persoane, din motive încă nedeterminate, simptomele nazale pot apărea în perioada administrării unor asemenea medicamente, precum:

• Beta-blocante, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, blocante ale canalelor de calciu. Toate aceste medicamente se utilizează în tratamentul hipertensiunii arteriale (vedeți Hipertensiunea arterială. Ghid pentru pacienţi).
• Contraceptivele orale.
• Alfa-blocantele (de exemplu, Doxazosina) sau inhibitorii de fosfodiesterază de tip 5 (de exemplu, Sildenafil). Aceste medicamente se utilizează pentru rezolvarea problemei de urinare dificilă la bărbați, asociată cu adenomul prostatei. Vedeți Rezolvarea problemelor de urinare la femei şi la bărbaţi. Urinări frecvente. Urinare dificilă (jet slab). Incontinența urinară. Sindromul vezicii urinare hiperactive. Nicturia. Adenomul de prostată (hiperplazia benignă).
• Picături oftalmice cu beta-blocante pentru tratamentul glaucomului.
• Medicamente antipsihotice sau Gabapentină.

Rinita non-alergică cu sindrom eozinofilic

Termenul de „rinită non-alergică cu sindrom eozinofilic” desemnează starea oamenilor la care, din motive necunoscute, în mucoasa nazală se acumulează un tip de celule ale sistemului imunitar, care participă în dezvoltarea reacțiilor inflamatorii (eozinofile). O altă caracteristică a acestei stări poate fi formarea polipilor în cavitate nasului, ca și în caz de sinuzită cronică.

Ca și manifestări, această problemă este foarte asemănătoare cu rinita alergică. Totodată, spre deosebire de rinita alergică, în cazul rinitei non-alergice cu sindrom eozinofilic, la investigații se observă o sensibilitate normală față de cei mai răspândiți alergeni aerieni și se poate depista o sensibilitate sporită față de Aspirină și alte anti-inflamatoare non-steroidiene.

Simptomele tipice ale rinitei non-alergice cu sindrom eozinofilic includ:

• Secreții nazale care persistă tot timpul (fără caracter episodic sau sezonier);
• Eliminări nazale apoase;
• Strănut frecvent și prurit (iritație) în nas;
• Simptomele se pot intensifica după administrarea Aspirinei sau a altor medicamente similare.

Pentru confirmarea diagnosticului, medicul poate propune efectuarea frotiului nazal (pentru determinarea prezenței eozinofilelor în mucus), însă, în multe cazuri, o asemenea investigație nu prezintă valoare, deoarece rezultatele ei nu influențează decizia de tratament.

Unica modalitate de tratament al acestei stări, accesibilă pentru moment, sunt spray-urile nazale cu corticosteroizi și tratamentul de desensibilizare față de Aspirină.

Senzația de nas înfundat, asociată cu deviația septului nazal sau cu adenoizii

Deviația septului nazal poate fi una dintre cauzele obstrucției nazale. Totodată, în toate cazurile când la o persoană se depistează deviația de sept, inițial se încearcă rezolvarea obstrucției cu ajutorul corticosteroizilor nazali.

O asemenea abordare se explică prin faptul că la multe persoane, concomitent cu deviația septului nasului, pot fi prezente și alte probleme (de exemplu, rinita vasomotorie sau sinuzita cronică). Înainte de încercarea unui tratament simptomatic nu se poate stabili cu exactitate care dintre probleme (deviația, rinita sau sinuzita) este principalul factor care contribuie la persistența obstrucției nazale și, din acest motiv, tratamentul se face conform principiului „de la simplu la complex”. Pentru început, se încearcă rezolvarea problemei cu ajutorul medicamentelor. În multe cazuri,  un asemenea tratament este suficient. Operația de îndreptare a septului nazal (septoplastia) se recomandă doar în situațiile când tratamentul medicamentos nu ajută. Această abordare le permite multor oameni să evite efectuarea intervenției chirurgicale, care, cu o altă abordare, i-ar supune unor cheltuieli și riscuri neargumentate.

În cazul unor copii cu vârsta între 1,5 și 12 ani, cauza obstrucției nazale persistente și a secrețiilor nazale purulente poate fi hipertrofia adenoizilor.

Atunci când obstrucția nazală duce la dereglarea respirației copilului în timpul zilei și al nopții, iar tratamentul simptomatic descris anterior nu o rezolvă, se consideră rațională decizia de a înlătura adenoizii.

Eliminări nazale persistente la persoane de vârstă înaintată

Unele persoane de vârstă înaintată observă apariția rinoreei persistente (în formă de eliminări transparente și apoase din nas), care se intensifică la schimbarea vremii, în urma contactului cu mirosuri puternice, aer poluat, în timpul mâncării (mai ales la consumul bucatelor fierbinți sau iuți sau al alcoolului).

Cauzele apariției acestei probleme nu se cunosc. Totodată, s-a stabilit că această stare nu este periculoasă și nu sporește riscul de apariție a careva complicații.

Pentru ameliorarea simptomelor se pot utiliza remedii nazale (în formă de picături sau spray) care conțin Bromură de ipratropiu.

Congestie nazală și/sau rinită în timpul sarcinii

În mediu, 20-30% dintre femei, în trimestrul al doilea sau al treilea de sarcină, observă apariția unei obstrucții nazale pronunțate și persistente (cu durata mai mare de 6 săptămâni).

Cauzele acestui fenomen nu s-au stabilit definitiv. Se presupune că acesta poate fi legat de acțiunea stimulatoare a progesteronului, estrogenului și a altor hormoni secretați de placentă asupra mucoasei nazale.

De regulă, congestia nazală asociată cu sarcina se rezolvă de la sine în decursul primelor 2 săptămâni după naștere.

Atunci când obstrucția este foarte pronunțată, se consideră acceptabilă administrarea spray-urilor nazale cu Budesonidă (medicament corticosteroid).

Acest preparat face parte din categoria B de securitate în timpul sarcinii (vedeți Securitatea administrării medicamentelor în timpul sarcinii), însă eficiența lui în tratamentul obstrucției nazale asociate cu sarcina încă nu a fost dovedită în cadrul studiilor.

O altă soluție este efectuarea spălăturilor nazale regulate cu soluție salină (eficiența acestei metode de tratament în caz de rinită la gravide, de asemenea, nu a fost stabilită).

Încă o posibilitate de ameliorare a respirației nazale este efectuarea regulată a exercițiilor fizice. Pe lângă ușurarea obstrucției nazale, efortul fizic regulat reduce riscul de apariție a diabetului gestațional și a hipertensiunii în sarcină și contribuie la controlul adecvat al greutății corporale în perioada gravidității. Vedeți Recomandări privind nivelul optim de activitate fizică.

Tratamentul rinitei și al obstrucției nazale asociate cu alte cauze, în perioada sarcinii

În cazul în care o femeie însărcinată suferă de rinită și/sau congestie nazală legate de alte probleme (de exemplu, răceală, rinită alergică, sinuzită cronică), pot fi recomandate doar următoarele remedii:

• Spălături nazale cu soluție salină;
• Bromură de ipratropiu (pentru rezolvarea secrețiilor nazale);
• Antihistaminicele orale: Clorfeniramină, Loratadină și Cetirizină (pentru ameliorarea rinitei alergice);
• Spray cu Budesonidă (pentru tratamentul rinitei alergice sau al sinuzitei cronice).

Securitatea corticosteroizilor inhalatori (în special, a Budesonidei) a fost dovedită în cazul femeilor însărcinate cu astm bronșic. Astfel, femeile care au folosit Budesonidă înainte de sarcină pentru tratamentul secrețiilor și al obstrucției nazale pot continua să-l utilizeze și în perioada gravidității.

Utilizarea altor remedii simptomatice contra obstrucției nazale și a rinoree nu se recomandă.

Medicamentele cu acțiune vasoconstrictoare fac parte din categoria C de securitate în timpul sarcinii. Rezultatele unei cercetări au arătat că administrarea decongestionantelor (Oximetazolină) în timpul primului trimestru de sarcină poate fi asociată cu un risc sporit de apariție a stenozei pilorice (îngustarea ieșirii din stomac) la copil, iar administrarea lor trimestrul al doilea de sarcină poate fi asociată cu un risc crescut de malformații ale rinichilor și ale căilor urinare.

Tratamentul obstrucției nazale și a secrețiilor din nas la copil nou-născut sau la bebeluș

Nou-născuții și sugacii mai mici de 2 luni pot respira doar pe nas (nu știu să respire pe gură). Din acest motiv, la această vârstă, obstrucția nazală (mai ales dacă este pronunțată și bilaterală) poate fi o problemă gravă și poate duce la tulburări periculoase de respirație.

În continuare vom prezenta principalele cauze care pot duce la înfundarea nasului la copiii sugaci și vom explica ce posibilități de rezolvare a problemei există.

Obstrucția nazală la bebeluși, cauzată de o simplă acumulare a mucusului sau de o infecție virală acută a căilor respiratorii superioare

În majoritatea cazurilor, obstrucția nazală și respirația nazală zgomotoasă la copii în primele luni de viață este cauzată de acumularea mucusului în căile nazale (și, mai rar, de o infecție virală banală a căilor respiratorii superioare). Dacă observați că obstrucția nazală nu-l încurcă pe copil să doarmă și să mănânce în mod obișnuit, atunci nu este nevoie de niciun tratament.

Dacă din cauza obstrucției copilul nu poate mânca sau dormi:

1. Picurați în fiecare nară câteva picături de apă obișnuită sau soluție salină, pentru a înmuia și dilua mucusul.
2. De asemenea, puteți să-l lăsați pe copil să plângă un pic, pentru că lacrimile și respirația activă din timpul plânsului pot curăți căile nazale foarte eficient.
3. Acumulările de mucus vizibile chiar la intrarea în nas pot fi scoase cu atenție, cu ajutorul unui bețișor de vată.
4. Secrețiile mai abundente pot fi extrase din nas cu ajutorul unei pompe sau pare nazale speciale.

Utilizarea oricăror alte remedii simptomatice la bebeluși nu se recomandă.

Mai ales, sunt contraindicate spray-urile nazale decongestionante. După cum am prezentat în secțiunea Tratamentul simptomatic la domiciliu al guturaiului/nasului înfundat, asociate cu răceala, la copii și la adulți, siguranța acestor remedii, în special la copii, este studiată insuficient.

Secreții nazale și nas înfundat la bebeluși, asociate cu alergie la soia

La bebelușii alimentați artificial, cauza obstrucției nazale persistente poate fi alergia la soia.

Dacă considerați că aceasta ar putea fi cauza problemei în cazul copilului Dvs., încercați să-i dați amestecuri lactate cu o altă compoziție.

Secreții nazale și nas înfundat la bebeluși, asociate cu refluxul gastro-esofagian

La mulți copii mici obstrucția nazală pronunțată este asociată cu refluxul gastro-esofagian. Simptome suplimentare ale acestei stări pot fi vărsăturile frecvente și neliniște în timpul mâncării. Soluțiile posibile pentru această problemă sunt prezentate în articolul Recomandări argumentate ştiinţific pentru pacienţi cu privire la probleme cauzate de refluxul gastro-esofagian.